Nicolae Badea și Cristi Borcea au rezolvat ieri definitiv situația lui Marius Alexe, care a fost reprimit în lotul lui Dinamo, după ce mijlocașul și-a cerut scuze pentru gestul făcut la Cluj. Decizia i-a picat bine lui Țălnar, care poate conta în partida contra Iașiului atât pe Alexe, cât și pe N’Doye.
După ce pe ultima pagină a ProSport de ieri Alexe rezolva ecuația pentru ca la clubul din „Ștefan cel Mare” să se limpezească apele, spunând că „liniștea plus îngăduința ar aduce performanțe la Dinamo”, acționarii au decis să-l reprimească în lot pe mijlocașul în vârstă de 20 de ani. Asta nu înainte ca fotbalistul să-și ceară public scuze pentru gestul făcut.
„Nu cer clemență clubului”
„În ultima perioadă am trecut printr-o stare de nervozitate, de tensiune peste măsură. Rezultatele nu au apărut și a venit inclusiv eliminarea din Cupa României… Nu am fost antrenat pentru aceste insatisfacții, dar am fost antrenat într-o situație regretabilă. Nu cer clemență clubului! Sunt convins că măsura luată de Dinamo va fi regulamentară! Și mi-o asum…”, a sunat comunicatul remis pe site-ul oficial al clubului. Datorită faptului că și-a recunoscut greșeala, acționarii au decis ca amenda prevăzută în urma ședinței dintre Badea și Borcea, 25% din contract, să nu mai fie valabilă, urmând să primească doar o penalizare simbolică.
De menționat faptul că Alexe are cel mai mic salariu din lotul lui Dinamo, 1.000 de euro pe lună, la care se adaugă primele de meci. Astăzi, pentru că are foarte multe probleme pe banda stângă, este foarte posibil ca Țălnar să-l trimită pe Alexe titular. Greviștii, scumpi și ineficienți Cotați foarte bine din punctul de vedere al valorii, cei patru jucători excluși de la Dinamo și care vor fi puși pe lista de transferuri la sfârșitul campionatului au cifre negative în acest sezon pentru „câini”. Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea și Boștină au marcat în total doar cinci goluri în această ediție, cei patru fiind folosiți în total în 63 de meciuri. Dintre „dezertori”, doar Adrian Cristea a marcat de două ori și Boștină de trei ori, în 23, respectiv 24 de partide în care au fost folosiți de Țălnar.
Sper ca suporterii să-mi acorde înțelegerea necesară pentru a trece peste acest moment. Sunt din 2000 la Dinamo și prin muncă am urcat, treaptă cu treaptă, toate etapele carierei mele! Marius Alexe, mijlocaș Dinamo
Meciuri și goluri în acest sezon
Mărgăritescu: 1 meci – 0 goluri Zicu:15 meciuri – 0 goluri Adrian Cristea: 23 meciuri – 2 goluri Boștină: 24 meciuri – 3 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER